Cu Loganul la Portile Orientului

Septembrie 2021.

Vara a trecut, la fel si vacanta. Temperaturile au mai scazut putin, dar gandul ne duce tot la atmosfera vacantei de vara. Vacanta care, in a doua sa parte, ne-a rezervat o calatorie foarte interesanta: Sudul litoralului bulgaresc. Si cand vorbim despre aceasta zona, clar avem in vedere coasta dintre Burgas si Rezovo (granita cu Turcia).

In aceasta calatorie, partener de drum a fost Loganul 1.0 Sce, fabricatie 2018.

Pentru a putea explora cat mai bine aceasta zona, am ales o cazare la sozopol. O statiune interesanta care te duce cu gandul mai mult la Grecia decat la consacratele statiuni din Nordul litoralului bulgaresc. Dealtfel, pe tot parcursul acestui sejur, am observat foarte multe asemanari ale zonei cu bratul Kassandra din Halkidiki. Pana si orasul vechi din Sozopol pare o copie a celebrului Afytos din Grecia!

Dar scopul principal al acestei vacante, si punctul cel mai indepartat al sau, a fost vizitarea satului Rezovo. Practic, aici este extremitatea sud-estica a Uniunii Europene.

Bulgaria, si implicit U.E, sunt despartite de Turcia, in aceasta zona, de raul Rezovo, care se varsa in mare. Locul este de-a dreptul spectaculos, adunand intr-o singura imagine raul, marea, padurea si plaja. Pentru cei care ajung in zona, consider ca este o destinatie pentru care merita sa alocati cateva ore.

Revenind la Loganul 1.0 Sce, actorul principal al acestei calatorii, masina s-a comportat impecabil, ca de fiecare data.

Nu am avut nici cea mai mica problema, iar consumul, ca de fiecare data, a fost unul mai mult decat decent: 5.1l/100km.

Toate datele tehnice ale acestei calatorii sunt adunate in colajul de mai jos:

Sper ca aceasta mica prezentare a vacantei noastre petrecute in Bulgaria sa trezeasca interesul si altor persoane pentru aceasta zona! Eu cu siguranta voi reveni, pentru ca inca mi-au ramas multe zone de explorat.

Pentru final am pastrat o imagine din Sozopol, care sa stea marturie a minunatelor peisaje si locuri ce pot fi intalnite aici.

3 comentarii la „Cu Loganul la Portile Orientului

  • ianuarie 1, 2022 la 7:40 PM
    Legătură permanentă

    Salutare si multumim pentru tutoriale. Apropos de Bulgaria, si eu am mers cu un Logan 1.0 Prestige 2018, pentru prima oara cu aceasta masina, dar nu am trecut mai departe de Sozopol. Orasul este minunat ca de altfel si Nessebar, sunt pasionat de istorie, poate faptul ca nu prea aveam ce vedea din acest punct de vedere nu ne-a facut sa mergem mai incolo spre granita cu Turcia. Si caldura, ca sa nu uit… Legat de consum, am fost cazat anul acesta in Sunny Beach si am mers mai mult noaptea, plecand la ora 2 dimineata din Ploiesti, am facut plinul unde am si resetat consumul si kilometrajul. La sosirea in parcarea locatiei, am avut asa: consum 4.6/100, 404 km parcursi, 18.8l consumati, 610 km ramasi. La intoarcerea din Bulgaria, am luat-o prin Bucuresti la ora de varf, agloneratie, clima iar consumul a fost 5.1l/100, oricum un consum contestat de multi colegi cu motoare mai puternice, si care spun ca „n-are cum” sa consume atat…Partea proasta e ca acum imi arata consumul instant aproape de 17-18l/100, pentru ca am si check engine aprins. Este a treia oara cand se aprinde, prima oara am fost la reprezentanta si am pus-o pe tester, rezultatul a fost unul neconcludent au spus ei, „Pana Catalizator”, posibil benzina cu probleme, au mai adaugat si au resetat alarma. Am incercat sa mai pun niste benzina peste ce aveam in rezervor (alimentez numai de la Rompetrol cu FX de 95, exceptand drumul in Bulgaria unde am alimentat cu VPower de la Shell, in rest numai Rompetrol), am pus 10l tot FX95, dar dupa 60km s-a aprins iar. M-am programat iar la service pentru ca nu era ok, iar consumul instant crescuse cum am spus mai sus, dar la sfatul colegilor am incercat sa scap de benzina aia si sa alimentez cu ceva mai bun, de data asta 30l de FX98. Dupa cca. 20-30 de km, ca nu am fost atent, martorul s-a stins singur si am fost ferm convins ca benzina a fost cea cu probleme, posibil ceva apa in ea. Bucuros ca am mai scutit 100 de lei pretul testerului, am anulat programarea si totul parea in ordine. Mentionez ca in afara de martorul aprins, nu aveam nici un simptom, trepidatii, dat in nas nimic doar consumul parea aberant, fata de consumul din vara si constatat si de tine la aceasta motorizare. Acum recent, venind de la Brasov si stand in coloana, am constatat cu surprindere ca s-a aprins iar check engine si m-a pus pe ganduri. Benzina este tot FX 95, din cei 30l alimentati ultima data, dar din alta statie, am uitat sa mentionez. Acum astept sa o consum si sa pun altceva mai bun, inca nu stiu ce, de la Mol sau din alta parte, si sa vad cum se comporta dupa asta si daca se stinge…Bine ca s-a stins singur, martorul, ca altfel eram fortat sa ma duc la reprezentanta si sa dau mereu 100 ron, ca sa imi stearga eroarea…Ai patit cumva ceva de genul? Bafta si la mai multe tutoriale! PS. Vizitele de la Sozopol, Nessebar, Pomorie, le-am filmat si pus pe YT, impreuna cu altele din Turcia, Italia, Kenya, pe contul Irinel Călător, poate ajuta pe cineva care nu este decis unde sa petreaca vacantele.

    Răspunde
    • ianuarie 2, 2022 la 5:58 PM
      Legătură permanentă

      Salut!
      Eu am 2 masini cu aceasta motorizare. La niciuna dintre ele nu am patit sa se aprinda martorul check engine dar nici nu au vazut niciodata benzina de 95.
      Eu folosesc doar benzina de 100. Pentru aceste motoare este foarte importanta calitatea combustibilului si a uleiului.

      Răspunde
      • ianuarie 6, 2022 la 5:17 AM
        Legătură permanentă

        Da, toate au un inceput si stii vorba aia „Niciodata sa nu zici niciodata” sau „Nu te pune cu romanul”…Am avut si eu alte motorizari Renault, VW, unde nu am patit acest lucru, am intalnit benzina proasta la Petrom, din acel moment incetand alimentarea de la ei, trecand la Rompetrol, unde alimentez de foarte multi ani, DAR, nu comparam tehnologia motoarelor si a calculatoarelor unor masini din 2007, 2010, etc, cu tehnologia acestora din 2018, vadit mai sensibila la produse petroliere proaste. Acum ca am avut eu ghinionul asta cu un Logan e o treaba, iar alimentarea cu o cifra octanica premium e alta treaba, aia depinde de buzunarul fiecaruia, iar faptul ca cineva alimenteaza NUMAI cu o cifra octanica maxima este irelevant pentru mine sincer. Facand reviziile numai la reprezentanta Dacia Renault, acestia mi-au confirmat ca in ultima perioada au venit zeci de posesori de Loganuri 2018, 2020, 2021, cu acest check engine aprins, fara o cauza anume, rezultatul testerului fiind „pana catalizator”, mesaj generalist, concluzia inginerului find de „benzina proasta”. Mi-e grau sa cred ca absolut toti alimentau cu FX95 sau FX98, am patit-o la ambele categorii. Ieri 05.01.2022 am facut un test de noxe la o statie ITP, rezultatul testului fiind unul excelent, de motor „ca nou” dupa exprimarea inginerului. Conform forumului Dacia, fix la aceste motorizari si fix in anul 2018, Dacia a avut sute de chemari in service pentru probleme la catalizatoare, pe care le-au schimbat pe garantie. La mine pica acest lucru in urma testului de ieri, am sa schimb clar compania de produse petroliere. Toate cele bune!

        Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.