CNVC-Trofeul Total Brasov 2018
Brasovul a fost gazda etapei cu nr 3 a Campionatului National de Viteza in Coasta Dunlop 2018. In prima zi a etapei, din motive obiective, nu am putut fi prezent pe marginea traseului.
A doua zi a concursului a avut 2 parti total opuse. In prima parte a zilei, cand au fost programate ultimele doua „Recunoasteri”, vremea a fost foarte frumoasa. In schimb, in a doua parte a zilei, fix in momentul in care s epregatea startul celor doua manse efective ale concursului, a inceput o ploaie torentiala, care a dat peste cap atat calculele organizatorilor, cat si ale pilotilor si, nu in ultimul rand, ale spectatorilor.
Nu am avut cum sa nu observ momentele de haos organizatoric, in care nu se stia daca se amana startul sau nu. Intr-un final, dupa amanari succesive, s-a hotarat inceperea concursului.
In conditiile in care , pe traseu era foarte multa apa, erau zone pur si simplu inundate si inca ploua abundent, nu a durat mult pana au aparut si accidentele. A urmat o alta serie de balbe organizatorice, pentru ca, in final, sa se constate ca nu se mai pot incadra in planul orar stabilit.
Asadar, s-a anulat a doua mansa de concurs, iar rezultatele din prima mansa au fost considerate rezultatele fiale. Ca urmare, totul a fost decis mai mult de sansa si mai putin de partea sportiva sau tehnica.
Aceasta a fost scurta descriere a acestei etape de CNVC.
In ceea ce ma priveste, am hotarat sa acord mai mult timp si spatiu masinilor prezente in concurs la categoria „istorice”.
Vedeta etapei a fost un Renault Alpine A310, pilotat de Petru Constantinescu.
Nu a lipsit nici catalin Cedric Ghicea cu al sau Fiat 124 CSA Abarth Rally
O alta masina pe care nu o vedem prea des la etapele de viteza in coasta este Dacia 1300 pilotata de Dan Spuderka.
Au mai fost alte 3 masini inscrise la categoria „istorice”, de data aceasta fiind vorba de prezente constante in acest campionat.
Cu siguranta, Innocenti Mini Cooper, pilotat de Marian Comsa, a atras multe priviri si zambete.
Nu au trecut neobservate nici BMW-ul 1602 pilotat de Adrian Bortica
…sau VW Golf 1 GTI pilotat de Dorin Alexandrescu
Toate aceste 6 masini inscrise la categoria „istorice” sunt adevarate bijuterii pe patru roti, iar posesorii lor merita toata aprecierea.
Pentru cei interesati de rezultatele finale, le pot accesa pe site-ul oficial FRAS. Eu m-am multumit sa admir aceste masini.